Căprioară haiducească à la Mărgelatu
Cea mai frumoasă zăpadă se află, evident, la Moş Crăciun acasă, adică în Laponia. Cerul are o culoare albastră, ca de lapislazuli spălăcit, de parcă cineva l-ar fi retuşat pe calculator. După o ninsoare cu ger, se văd cristalele ca de diamant ale zăpezii reflectând toate culorile.
Prietenul meu Kaurismaki, deşi nu e regizor de film, ca un văr de-al lui, e mare vânător şi când m-a primit la el, în casa de la ţară din nordul Finlandei, cu cel mai apropiat vecin la vreo 30 de km, mi-a promis că-mi găteşte filé de ren. Care este o minunăţie, iar masa a fost un festin de mare clasă! Primul banc pe care l-am aflat la masa aceea a fost unul cu doi finlandezi care se aşează la o băută. Îşi toarnă în pahare, îşi urează „Kippis!”, că aşa se zice „noroc” pe limba lor, şi beau. Pun al doilea rând şi unul dintre ei spune „Kippis!”, şi beau. Pun al treilea rând în pahare şi iarăşi unul din ei spune „Kippis!”, şi beau. La al patrulea rând, când iar spune omul „Kippis!”, primul cedează nervos şi spune foarte supărat: „Am venit să bem sau vrei să stăm la taclale?”Am mâncat minunat, s-a băut apocaliptic şi am râs toată seara cu „tăcuţii” finlandezi. Am avut doar o durere în suflet: că nu voi putea găti aşa ceva la noi, unde vezi reni doar la Animal Planet…
A trecut ceva vreme şi am fost invitat la o fotovânătoare. În loc să tragi în animale, le fotografiezi şi, credeţi-mă, este îngrozitor de greu să obţii un cadru bun. Seara, la cabană, ne-am pus la poveşti, că aici este plăcerea mare a pescarului şi a vânătorului: basmul, minciuna cu ştiuca de 10 m şi 2 tone ş.a. Am inspiraţie şi le spun că le voi găti ceva special: muşchi de căprioară, gândindu-m` că merită încercarea de a înlocui renul cu căprioara (la plesneală şi văd eu ce iese).
Pune ceva muzică de Sibelius (rămâne să faceţi voi legătura cu Finlanda), taie rondele din fileul de căprioară, începând de la „coadă”, unde este mai mic în diametru. Pune cartofii curăţaţi la fiert şi trage aproape morcovii şi pătrunjelul. Prăjeşte atent bucăţile de carne în ulei încins şi nu pune decât la sfârşit puţină sare.
Mie îmi place mai în sânge, că deh, suntem rude cu Dracula, dar e după gustul fiecăruia. Curăţă un morcov sau doi şi rade-i, după care căleşte-i în uleiul rămas de la carne. Stinge totul cu un borcan întreg de sos haiducesc „Bunătăţi de la Bunica”. Ai fiert 4 cartofi şi i-ai tăiat rondele. Bucăţile de carne le-ai aşezat pe marginea farfuriei, alternând cu felii de cartof. Pune sosul haiducesc peste. Ceva pătrunjel şi, în final, presară piperul rosé. E gata!
Comesenii mei au mâncat cu mare poftă şi am apucat să le spun povestea acestui fel de mâncare, pe care l-am gătit întâia oară uitându-mă la filmul cu Mărgelatu. Poftă bună, domnule Piersic, că mi-aţi fost sursă de inspiraţie culinară! Mai puţin chestia cu scuipatul seminţelor... Dar nimeni nu e perfect.
