Diablo III se lanseaza in sfarsit
Inca din timpul facultatii jocul Diablo mi-a intrat asa la suflet si sincer si chiar asteptam cu sufletul la gura o noua versiune deoarece Diablo II l-am terminat atat pe easy, mediu cat si hard, asta ca sa nu mai pun la socoteala ca pe vremea aceea il jucam in retea si era mult mai greu, dar mult mai incitant.
Din punct de vedere al pretului de 60 de euro, parca e putin cam mare, dar cum pasiunea pentru el este una inestimabila cred ca totusi am sa fac o precomanda, astfel ca pe data de 15 martie 2012 sa il pot juca.
Nu stiu daca o sa mai am acelasi entusiasm ca pe vremuri, dar un lucru e cert. Trebuie neaparat sa il am si sa il joc. Acest joc il astept de mai bine de 5 ani, timp in care am mai jucat si alte RPG-rui precum Ghothic III, dar parca nu au avut acelasi impact asupra creierului meu precum a facut-o Diablo II.
pentru impatimiti jocului Diablo III si care doresc varianta originala, aici se pote face o precomanda
Ca o mica prezentare a jocului iata si unul din trailerele acestuia:Cu ceva timp in urma pot spune ca am fost un maniac al jocurilor RPG, iubeam la nebunie Diablo II si de aceea astept cu nerabdare lansarea lui Diablo III ce se lasa asteptat. Se pare ca producatorii au ales sa scoata: Torchlight acesta fiind un joc ce seamana destul de mult cu viitorul Diablo III sau poate o fi vrand si ei sa faca un studiu de piata ca cei de la Microsoft cu Windows 7.
Torchlight are o grafica mai mult copilaroasa cu tendinte de desene animate, fiind destul de intes colorat. Tipurile de personaje ce pot fi controlate sunt: Destroyer, Vanquisher si Alchemist – oare care o fi Barbarul …? oricum bine macar ca va fi inclus in Diablo III.
O noutate destul de interesanta care cred ca este si o premiera in jocuri este faptul ca in Torchlight poti sa iti pensionezi personajul dupa ce atingi un anumit nivel destul de mare. Avand in vedere ca Torchlight nu este in varianta multi-player jocul vine insotit de un editor de nivele, cu ajutorul caruia producatorii spera sa implice programatorii in dezvoltarea de noi nivele.
Pentru cei care totusi nu stiu despre ce e vorba in Diablo II sau Diablo III am ales sa adaug si un trailer din acest joc: