ID de editor pub-1829796509104555 Cod de client 2100719415

Clatite cu branza dulce

 

Clatite cu branza dulce

 

 

 

 

 

 

Una din distractiile mele preferate este sa il rog pe sotul meu sa mearga pana la magazin si sa cumpere ceva... nu conteaza ce, poate fi o paine, un litru de lapte sau un bec. Motivul pentru care lucrul acesta ma distreaza este ca intotdeauna se intoarce cu altceva decat ce am cerut eu. Joi, de exemplu, l-am rugat sa coboare si sa cumpere  ceva dulce, vreo 4 portocale cu care sa ne delectam dupa masa si, in spiritul minunatei sale personalitatii, Cristi mi s-a intors cu un litru de lapte, 5 oua si o punguta cu branza dulce proclamand ca, evident, clatitele cu branza sunt mult mai distractive si mai gustoase decat portocalele... cu alte cuvinte "draga, mi-e pofta de clatite" dupa care mi-a zambit cum numai el stie si inainte sa ma dezmetecesc m-am pomenit in bucatarie "prajiturind" dupa cum zice reclama.
Reteta e pe cat de simpla pe atat de gustoasa.

Pentru aproximativ 15 clatite mari aveti nevoie de: 2 oua, 300 ml lapte, 1 cana cu apa, 1 plic zahar vanilat, 2 linguri cu zahar tos, un praf de sare, faina cat cuprinde
Umplutura: branza dulce de vaca, zahar tos dupa gust, 1 plic zahar vanilat

Ouale se amesteca cu praful de sare, zaharul tos si zaharul vanilat si se freaca bine. Se adauga apoi laptele, apoi cate un pic de faina amestecand in continuu ca sa nu faca cocoloase, pana obtineti un aluat fin si grosut. Se dilueaza apoi cu apa, amestecand cu telul, pana capata consistenta dorita.

Branza se freaca bine cu zaharul pana ce acesta se topeste. Pentru ca branza proaspata de vaca poate fi un pic seaca se poate amesteca cu o lingura de smantana, sau daca nu aveti, puteti face ca mine si o puteti amesteca cu un pahar micut de lapte. De asemenea, in umplutura de branza puteti adauga stafide tinute in rom, coaja de portocala glasata, nuci pisate sau alte bunatati care v-ar placea.


Clatitele se coc intr-o tigaie de teflon, unsa cu foarte putin ulei, in felul urmator: in tigaia unsa se pune clatita, se coace pe o parte; se intoarce pa partea cealalta, se unge pe o jumatate cu umplutura de branza si se pliaza; se lasa asa 15 - 25 de secunde, se intoarce si pe partea cealalta, se mai tine 15 - 25 de secunde si gata.

Se servesc fierbinti, simple sau cu zahar pudra pe deasupra.

Pofta buna va doresc!