Tratamente naturiste pentru picioare
Daca vrei sa ai niste picioare frumoase, trebuie sa le acorzi multa atentie si sa le rasfeti.
Picioarele sunt predispuse la afectiuni. Problemele care pot aparea sunt diverse, unele tratabile si altele nu.
Am selectat cateva dintre afectiunile cele mai des intalnite si am cautat tratamente naturiste cu care sa le vii de hac.
Picioare obosite sau umflate
Umflarea picioarelor poate fi cauzata de o circulatie periferica proasta, consumul excesiv de cafea sau alcool, de stres, purtarea pantofilor stramti si a tocurilor inalte, mersul pe jos mult timp sau statul pe scaun un timp indelungat.
Aceasta afectiune poate aparea si din cauza anumitor probleme de sanatate precum: retentia apei, boli de rinichi, probleme cu inima, sarcina, etc.
Pentru a preveni inflamarea picioarelor trebuie sa ai o alimentatie sanatoasa. Incearca sa reduci cantitatea de cafea, alcool si sare consumata si bea multa apa, consuma alimente care sa contina vitamina A si multe legume, fructe si peste.
Incearca sa eviti baile fierbinti si fa dusuri reci la gambe pentru a stimula circulatia.
Pentru tratarea si relaxarea picioarelor fa o baie calda cu infuzie de soc. Se pun 5-6 lingurite de flori de soc uscate intr-un litru de apa, se lasa un sfert de ora acoperit, apoi se toarna in vasul in care iti speli picioarele. Tine picioarele in apa cam 20 de minute. Dupa aceea maseaza fiecare deget, pana la glezna, cu ulei de menta sau lavanda. Acestea iti vor indeparta starea de disconfort.
De asemenea iti poti pune comprese cu frunze de varza, patlagina sau aloe pe care sa le tii 15 minute.
Mirosul picioarelor
Problemele cu mirosul picioarelor, desi stanjenitoare, exista si pot deveni un calvar, atat pentru tine cat si pentru cei din jurul tau. De aceea trebuie sa ai grija sa le previi sau sa le tratezi corespunzator.
Corpul nostru transpira, ceea ce este un lucru absolut natural. Transpiram pentru a ne pastra temperatura corpului si pentru a elimina toxinele. Insa atunci cand transpiratia se uneste cu bacteriile, acestea emana un miros urat.
Pentru a inlatura aceasta problema trebuie in primul rand sa ne spalam de cel putin 2 ori pe zi cu un sapun antibacterian si apa calduta, sa fim atente atunci cand ne alegem sosetele, sa fie din materiale naturale pentru a absorbi transpiratia si sa le schimbam dupa fiecare spalare a picioarelor.
Ceaiul negru este foarte bun pentru tratarea acestei probleme. Faceti bai cu infuzie de ceai negru cate o jumatate de ora pe zi timp de o saptamana. Bacteriile vor fi distruse, iar picioarele se vor pastra uscate pentru o perioada mai lunga.
In cazul in care mirosul nu dispare nici dupa ce ati pus in aplicare aceste sfaturi, consultati un medic.
Picioare deshidratate, aspre si crapate
Prevenim deshidratarea pielii consumand foarte multa apa si vitamina A. Acestea mentin pielea sanatoasa si delicata.
Pentru a trata deshidratarea tine-ti picioarele timp de 5-10 minute intr-un vas cu apa calduta in care sa pui 5-6 linguri de sare marina. Apoi freaca calcaiele cu piatra ponce pentru a indeparta pielea uscata, dar ai grija sa nu insisti unde pielea e crapata.
Ca sa iti hidratezi pielea poti folosi un amestec de 2 lingurite de miere cu cateva de apa care se intinde pe picioare si se lasa cam 5-10 minute. Mierea actioneaza ca un antiseptic si este foarte buna pentru picioarele crapate si cu rani.
O alta varianta ar fi o masca cu unt, miere si smantana care se lasa sa actioneze un sfert de ora.
Atunci cand picioarele noastre sunt relaxate, si noi ne simtim minunat, asa ca ai grija de picioarele tale.