Mi-am testat din nou abilitatile in bucatarie, preparand un tiramisu italian clasic, cu ingredientele din reteta originala de la 1971, cand Giuseppe Di Clemente a creat aceasta minunata prajitura. Expresia "tirami su" inseamna "ridica-ma la cer" si este o prajitura al carei gust poate face intr-adevar minuni.
Reteta originala cuprinde urmatoarele ingrediente: bicuiti Savoiardi (ladyfingers sau piscoturi de sampanie, cu gust savuros, dulce si light), oua, zahar, branza mascarpone, cacao/cafea, miere/zahar si apa minerala. In prezent, in bucatariile internationale se foloseste ness-ul sau cafeaua in locul pudrei de cacao si se adauga o tusa finala cu 50 ml de lichior de cafea.
Insa talentul meu in arta gastronomica :)) m-a indemnat sa modific cate ceva din reteta originala, care se prepara din albusuri bine batute si galbenusuri insiropate in zahar vanilat.
Iata ce am facut:
Am cumparat: un pachet mare de piscoturi Savoiardi, 4 oua, zahar pudra cu aroma de vanilie, branza Mascarpone (2 cutii), frisca Hulala lichida (500 ml) si vanilie esenta.
Am preparat o cafea Jacobs tare si aromata din 500 ml apa, 6-7 lingurite de cafea si 5 de zahar. Am inmuiat piscoturile in lichidul parfumat (aici puteti adauga si lichior) pret de o secunda si le-am asezat intr-o tava ca de friptura, lunga, ingusta si destul de inalta.
Crema am preparat-o astfel: ouale intregi le-am amestecat cu zaharul pudra, am mai pus si vreo 3 linguri de zahar tos si vanilia si le-am asezat in bain-marie. Am pus si jumatate de cescuta de gelatina, de frica sa nu ramana crema fara... putere:) Am amestecat bine cu telul pana compozitia a capatat consistenta aluatului de clatite, fara sa fiarba (gelatina "moare" la fierbere). Am luat de pe foc, am amestecat de cateva ori sa se mai raceasca si am adaugat cutiile de branza Mascarpone, grasa si gustoasa.
Pentru ca branza nu s-a amestecat prea bine, am bagat mixer-ul in functiune, pana am obtinut o crema subtire. In alt vas am batut toata cutia de frisca lichida, fara sa mai adaug altceva, timp de 10 minute, pana s-a intarit foarte bine.
In frisca am pus crema de oua si branza treptat, amestecand cu grija de jos in sus, pentru a nu se lasa compozitia. Asta-i tot! Am adaugat jumatate din crema peste piscoturile inmuiate in cafea si asezate soldateste in tava, apoi am mai pus un strat de Savoiardi cu aroma fina de Jacobs si ultima parte de crema.
Pe deasupra am parfumat prajitura cu ceva cafea macinata si am lasat-o la frigider 5 ore. Aspectul si gustul au fost desavarsite. Bineinteles o nota maxima si pentru modestie, dar chiar a iesit un tiramisu perfect!
Si pentru ca mi-au ramas niste piscoturi, deja ma gandesc la o minune de prajitura cu Savoiardi stropiti cu sampanie de coacaze si cu o crema fina din fructe de padure:)
Sau de ce nu, la un tort tiramisu cu capsuni?