Mesele de Sărbători conţin multe preparate care pot să dăuneze inimii, în special în cazul persoanelor care au probleme cardiovasculare. Dr. Oz te învaţă cum să te fereşti de probleme!
Stresul care vine odată cu organizarea de Sărbători, dar şi preparatele pline de grăsimi saturate şi băuturile alcoolice consumate frecvent îşi pot pune o amprentă asupra inimii tale. Un număr tot mai mare de persoane au trecut prin experienţa unui atac de inimă, iar în această perioadă riscul este foarte mare. Ca să eviţi acest pericol şi să petreci sărbătorile sănătoasă este bine să ţii cont de câteva sfaturi oferite de celebrul Dr. Oz:
1. Organizează-te din timp ca să eviţi stresul de Sărbători
Planuri peste planuri, cumpărăturile, împachetatul cadourilor, prepararea meniurilor şi curăţenia generală pot să fie o adevărată corvoadă pentru tine în această perioadă. De asemenea, presiunea este cu atât mai mare cu cât încerci să controlezi totul, astfel încât să iasă perfect. Homonii de stres determină creşterea tensiunii arteriale şi intensifică ritmul cardiac, crescând foarte mult riscul de a face un atac de inimă.
Sfatul lui Dr. Oz: Trece pe hârtie un plan pas cu pas, gândeşte-te la un meniu rapid şi usor de preparat ca să nu-ţi îngreunezi munca, implică toti membrii familiei la curăţenie şi încearcă să te relaxezi şi să te bucuri de toate aceste momente. Gândeşte-te că toate vor trece cu bine şi tu vei rămâne la înălţime! De asemenea, dacă eşti deprimată de sărbători, vorbeşte cu cea mai bună prietenă sau apelează la sfatul unui psihoterapeut.
2. Distracţie nu înseamnă numai alcool!
Poţi să te distrezi şi dacă nu consumi băuturi alcoolice în exces, deoarece acestea sunt toxice pentru ficat şi irita muşchii inimă. Trebuie să ştii că un consum exagerat de alcool poate să declanşeze fibrilaţia atrială, adică acele bătăi neregulate ale inimii care cresc riscul de infarct.
Sfatul lui Dr. Oz: consumă un singur pahar de vin la cină, dă-le o şansă şi cocktailurilor non-alcoolice sau altor băuturi care nu conţin alcool. De asemenea, consumă apă plată sau minerală pe parcursul întregii seri.
3. Nu pune în farfurie doar alimente grase!
Studiile arată că o masă bogată în grăsimi poate să încetinească circulaţia sângelui în artere, efect care durează chiar şi 12 ore. Gândeşte-te că în perioada sărbătorilor mesele copioase sunt la intervale scurte şi arterele tale nici nu apucă să se recupereze.
Sfatul lui Dr. Oz: nu combina o grămadă de alimente, mănâncă porţii mici şi dese, şi de asemenea nu uita să pui pe farfurie multe legume, proteine slabe şi cereale integrale, pe lângă preparatele mai grase în cantităţi mici.
4. Atenţie la focul de tabără şi la cel din şemineu
Dr. Oz spune că fumul care se degajă din arderea lemnului conţine toxine care pot să dăuneze arterelor şi să cauzeze probleme respiratorii, mărind riscul de a face un atac de inimă.
Sfatul lui Dr. Oz: stai lângă un foc dechis doar în zilele de sărbătoare şi nu te apropia foarte mult de el.
5. Nu te abate de la tratamentul pe care-l iei!
Specialiştii consideră că majoritatea persoanelor care fac un atac de inimă de Sărbători uită să-şi administreze tratamentul obişnuit pentru inimă, fac excese culinare şi nu fac deloc mişcare fizică.
Sfatul lui Dr. Oz: Nu uita să-ţi iei medicamentele cu tine dacă pleci în concediu, ai grijă la ceea ce mănânci şi include mişcarea zilnică în planurile tale de vacanţă. Chiar şi plimbările lungi pot să conteze foarte mult pentru inima ta.
6. Cere ajutor medical atunci când nu te simţi bine!
Foarte multe persoane aşteaptă prea mult până să ceară ajutor medical, acest lucru crescând riscul unui atac de inimă. De cele mai multe ori pun senzaţia de rău pe seama unei indigestii sau se feresc să cheme salvarea pentru a nu strica atmosfera de sărbătoare.
Sfatul lui Dr. Oz: dacă ai remarcat următoarele simptome la tine sau la cineva din familie, sună la 112 şi nu aştepta să se înrăutăţească situaţia. Iată care sunt simptomele unui atac de inimă:
- durere sau disconfort în mijlocul pieptului
- durere într-o mână sau ambele, în spate, umeri, fălci, stomac
- respiraţie îngreunată
- transpiraţie abundentă şi stare accentuată de oboseală
- greaţă şi ameţeli.
Dr. Oz avertizează că femeile trebuie să fie atente în special la ultimele 3 simptome, deoarece în cele mai multe cazuri nu au dureri în mijlocul pieptului.