ID de editor pub-1829796509104555 Cod de client 2100719415

Ingrijirea plantelor de apartament: ce trebuie sa stii


Ingrijirea plantelor de apartament: ce trebuie sa stii









Ingrijirea plantelor de apartament poate parea floare la ureche inainte de achizitionarea primelor plante. Odata aduse in casa, insa, florile risca sa iti dea batai de cap. Nu te descurci cu instructiunile de ingrijire? Iata ce ar trebui sa stii si sa faci!
 

Necesarul de lumina


Iata cateva explicatii menite sa te ajute sa intelegi recomandarile facute de specialisti:

- planta are nevoie de lumina directa: in acest caz, plaseaza ghiveciul intr-o zona aflata in bataia soarelui cel putin 6 ore pe zi;

- planta are nevoie de lumina moderata: planta trebuie plasata in lumina directa circa 4 ore pe zi;

- planta are nevoie de lumina indirecta: tine planta departe de bataia directa a soarelui; lumina ambientala este suficienta;

- planta are nevoie de lumina scazuta: plaseaza ghiveciul intr-un spatiu putin luminat, departe de bataia directa a razelor de soare.

Este important sa retii ca ferestrele indreptate spre nord nu au parte de multa lumina naturala , in timp ce acelea orientate catre sud sunt foarte luminoase cea mai mare parte din zi. Cat despre ferestrele orientate catre est si vest, prin ele va patrude lumina naturala din belsug dimineata/dupa-amiaza. De multe ori, insa, trebuie sa iei in calcul si prezenta copacilor si a cladirilor care pot bloca lumina.

Observa cantitatea de lumina care iti intra in casa, intervalele orare cand locuinta este bine luminata si plaseaza plantele in functie de constatarile facute.

Necesarul de apa


Una dintre cele mai mari probleme cu care se poate confrunta o planta de apartament este lipsa apei sau excesul acesteia. Daca te intrebi si tu care este cantitatea ideala pentru plantele tale, iata ce ar trebui sa stii:

- uda planta o data pe saptamana: o indicatie de acest tip poate fi vaga si derutanta, intrucat necesarul de apa este influentat si de umiditatea incaperii in care plasezi ghiveciul; verifica umiditatea solului cu degetul pentru a stabili daca pamantul s-a uscat sau nu;

- uda uniform/frecvent: asteapta pana cand pamantul de deasupra este uscat inainte de a uda din nou planta;

- uda moderat: pamantul de deasupra si circa 2-3 cm de sol de dedesubt ar trebui sa fie lipsiti de apa inainte de a repeta udarea.

Ce metoda ar trebui sa folosesti la udarea plantelor ? Toarna apa din belsug, pana cand incepe sa se scurga prin gaurile de pe fundul vasului. Daca apa nu este absorbita de planta intr-o zi sau doua, scurge tavita. In plus, cele mai multe plante adora "baile": scufunda-le periodic in apa din chiuveta sau cada.

Nu in ultimul rand, pentru a nu uita sa uzi plantele de apartament, reumple recipientul pe care il folosesti dupa fiecare udare si lasa-l la vedere. In acest fel, te asiguri atat ca apa va fi la temperatura camerei, cat si ca iti va reaminti sa verifici umiditatea solului si sa uzi plantele, cand este cazul.
 

Sfaturi finale
 

  • Cumpara doar plante sanatoase. Studiaza frunzisul (acesta trebuie sa fie suficient de bogat si de verde, daca aceasta este culoarea fireasca a plantei).
  • Alege ghivece de dimensiuni potrivite. Poti pastra ghiveciul in care ai cumparat planta sau o poti muta intr-unul de dimensiuni similare, eventual cu 2-3 cm mai mare. Atentie, insa, sa nu cufunzi planta intr-un ghiveci mult prea incapator: solul din abundenta va retine apa, fenomen care poate duce la putrezirea radacinilor.