ID de editor pub-1829796509104555 Cod de client 2100719415

20 de retete Omleta de oua

20 de retete Omleta de oua

Omleta de oua constituie un excelent mic-dejun, sau chiar un aperitiv pentru o zi mai speciala. Incercati aceste retete de omleta de oua si nu veti regreta; sunt delicioase.
Spor la gatit si pofta buna !

1. Omleta din oua simpla (reteta de baza)

Ingrediente: 12 oua, 100 g unt, sare, piper, 1 lingura lapte.
Mod de preparare: Ouale se sparg intr-un castron si se bat bine cu sare, piper si lapte. Se pun intr-o tigaie incinsa cu 60 g unt, untura sau ulei si se amesteca pe foc, cu ajutorul unei furculite pana incepe sa se ingroasa. Se mai lasa putin pana ce partea de jos s-a rumenit si o rulam direct pe platou, adaugandu-se intre timp si untul ramas.
NOTA : Tigaia in care se face omleta nu se spala, se sterge intotdeauna cu carpa de bucatarie curata si astfel omleta nu se lipeste.

2. Omleta Doamna frumoasa (cu garnitura de soteu de ciuperci cu friptura)

Ingrediente: 9 oua, 1 lingura smantana, 300 g ciuperci, 1 ceapa, 100 g unt, 400 g friptura de porc, sare, piper.
Mod de preparare: Ciupercile taiate felii si ceapa tocata se soteaza cu 60 g unt, sare, piper si 3 linguri sos de la friptura. Friptura se taie bucatele si se amesteca cu soteul de ciuperci. Se bat ouale cu sarea si cu smantana si se face omleta. Soteul de ciuperci amestecat cu friptura se pune pe mijlocul omletei (in lung) si se ruleaza pe un platou oval.

3. Omleta Alsaciana (cu garnitura de soteu de varza cu ficat, fileu si crenvursti)

Ingrediente: 9 oua, 200 g file afumat, 200 g crenvursti, 200 g ficat, 6 fire ceapa verde, 120 g ulei, 300 g varza rosie, sare, piper, 3/4 pahar vin, 1 mar, za­har, 1 lingura smantana.
Mod de preparare: Varza si marul se taie julien si se soteaza in ulei 20 minute. Pe par­curs se pune ficatul, fileul, crenvurstii si ceapa toate taiate feliute, piper, vin si putin zahar. Cand este gata, se ia de pe foc si se tine la cald. Se face omleta din oua, sare si smantana. Se umple pe mijloc (in lung) cu compozitia si se ruleaza pe un platou oval.

4. Omleta cu ceapa

Ingrediente: 12 oua, 500 g ceapa, 15 g chimen pisat, sare, piper pisat, 150 g unt, 1 lingura smantana.
Mod de preparare: Ceapa se taie in doua, apoi felii subtiri si se soteaza cu 80 g unt, chi­men, piper si sare. Se sparg ouale, se bat bine cu sare si cu 1 lingura smantana, se amesteca cu ceapa sotata in unt si se face omleta.

5. Omleta cu creier (cu garnitura de soteu de creier)

Ingrediente: 9 oua, 4 linguri smantana, 60 g capere, 1 creier (circa 500 g), 1 foaie dafin, sare, piper, 1 lingura faina, 120 g unt, 1 lingura otet.
Mod de preparare: Creierul se curata de pielita si se lasa la apa curgatoare 30 minute, apoi se fierbe 10 minute in putina apa cu sare si cu 1 lingura otet. Se face un sos suprem din zeama in care a fiert creierul, 60 g unt, faina si 3 linguri smantana. Creierul se taie bucatele si se amesteca cu sosul. Se face omleta , se pune creierul pe mijloc (in lung), se ruleaza pe un platou oval si se garniseste cu caperele.

6. Omleta cu dovlecei (cu garnitura de dovlecei sotati cu smantana)

Ingrediente: 9 oua, 600 g dovlecei mici sau cu floare, 120 g cascaval sau parme­zan, 100 g unt, 3 legaturi marar, 4 linguri smantana, sare, 150 g faina.
Mod de preparare: Dovleceii se curata, se taie bucati si se fierb 8 minute in apa cu sare. Se strecoara si se incalzesc cu 60 g unt, sare, faina si 3 linguri smantana, apoi se mai fierb 2 minute si la urma se pune mararul tocat si cascava­lul ras. Se prepara omleta , din 9 oua, sare si 1 lingura smantana. Se pun dovleceii in mijlocul omletei (in lung), se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.

7. Omleta cu costita (cu garnitura de sote de costita cu rosii)

Ingrediente: 9 oua, 800 g rosii, 160 g costita afumata, piper, sare, cimbru, 6 catei usturoi, 1 lingura smantana, 100 g unt, zahar.
Mod de preparare: Rosiile se curata, se storc, se taie bucati si se soteaza cu costita taiata julien, 60 g unt, sare, piper, usturoiul tocat si putin zahar. Se prepara omleta , se pune soteul de costita cu rosiile pe mijloc (in lung) si se ruleaza pe un platou oval.

8. Omleta florentina (cu garnitura de sote de spanac cu sunca)

Ingrediente: 1,5 kg spanac, 9 oua, sare, nucsoara rasa, 150 g unt, 150 g sunca, 1 lingura smantana, putina supa, Maggi.
Mod de preparare: Spanacul se curata, se spala bine si se fierbe 5 minute in apa cloco­tita cu sare. Se strecoara, se taie marunt si se soteaza in unt cu sunca taiata marunt, sare, nucsoara, putina supa si Maggi. Se face omleta din 9 oua, sare si 1 lingura smantana. Spanacul se pune pe mijlocul omletei (in lung), se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.

9. Omleta Litoral (cu garnitura de sote de peste si midii sau scoici)

Ingrediente: 9 oua, 30 scoici, 600 g peste de mare, 100 g ulei, 1,5 linguri bulion, 3/4 pahar vin, 3 rosii, 1 legatura patrunjel, sare, piper, 6 foi ceapa verde, 1 lingura smantana.
Mod de preparare: Pestele si scoicile se poseaza (se fierb) 6 minute in apa cu sare, apoi se scot oasele de la peste. Separat se soteaza ceapa verde taiata si rosiile curatate si taiate, cu ulei, sare, piper, vin si patrunjelul tocat. Se amesteca cu scoicile si pestele taiate bucatele si se tin la cald. Se prepara omleta din oua, sare si smantana, se pune in mijloc (in lung) soteul si se ruleaza pe un platou oval.

10. Omleta milaneza (cu garnitura de pilaf cu rosii, fileuri de ansoa, cascaval si ciuperci)

Ingrediente: 9 oua, 150 g orez, 1/3 L supa, 500 g rosii, sare, cimbru, 6 fileuri de ansoa, 100 g cascaval sau parmezan, 100 g unt, 1 lingura smantana, 150 g ciuperci.
Mod de preparare: Se face un pilaf din orez, supa si 60 g unt. Rosiile se curata, se taie si se soteaza in 30 g unt, cimbru si sare, apoi se amesteca cu fileurile de ansoa taiate, cu cascavalul ras, cu pilaful si cu ciupercile taiate si sotate. Se prepara omleta din 9 oua, sare si 1 lingura smantana. Se pune compo­zitia in mijlocul omletei (in lung), se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.








11. Omleta mocaneasca (cu garnitura din tocanita din carne de miel cu castraveti verzi, rosii si telemea)

Ingrediente: 9 oua, 500 g castraveti verzi, 500 g came de miel, 3 legaturi marar, 220 g rosii, 1 ceapa, sare, piper, 150 g branza telemea, 4 linguri smantana, 150 g ulei, 30 g faina.
Mod de preparare: Ceapa tocata se soteaza cu 80 g ulei, apoi se adauga castravetii cu­ratati taiati julien, sare, apoi rosiile curatate si taiate, mararul tocat, car­nea de miel fripta taiata julien, faina, telemeaua rasa si 3 linguri smantana. Se fierb toate 5 minute. Se prepara omleta cu ouale, 1 lingura smantana si sare si se pune pe ea in mijloc (in lung) compozitia. Se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.

12. Omleta cu afumatura (cu garnitura de sote de cartofi, costita si ceapa)

Ingrediente: 9 oua, 600 g cartofi, 100 g untura, 100 g costita afumata, 1 ceapa, 1 legatura marar, 1 legatura patrunjel, 1 lingura smantana.
Mod de preparare: Cartofii se spala, se fierb in coaja, apoi se curata, se taie felii subtiri si se soteaza in unt cu ceapa tocata si costita taiata marunt. Se prepara ouale pentru omleta din 9 oua, sare, 1 lingura smantana si cu mararul si patrunjelul tocat. Se incinge untura intr-o tigaie si se pun cartofii sotati amestecati cu ouale batute. Omleta se serveste cu salata verde.

13. Omleta taraneasca (cu garnitura de sote de ardei cu ceapa, costita si cirnaciori)

Ingrediente: 9 oua, 6 ardei grasi, 150 g costita afumata, 220 g carnaciori afumati, 6 fire ceapa verde, 1 legatura marar, 100 g ulei, sare, piper, 1 lingura smantana.
Mod de preparare: Ardeii si ceapa se taie julien, costita se taie marunt si se soteaza cu 60 g ulei. La urma se pun si carnaciorii taiati rondele si mararul tocat. Se prepara omleta din 9 oua, 1 lingura smantana si sare, se pune pe mijloc soteul (in lung) si se ruleaza pe un platou oval.

14. Omleta cu rinichi cu sote de rinichi

Ingrediente: 9 oua, 500 g rinichi, 1 ceapa, 3/4 pahar vin, sare, piper, 1 lingura smantana, 100 g unt, 1/2 lingura faina.
Mod de preparare: Rinichii se taie in doua, se curata, se spala bine si se taie felii subtiri. Se soteaza cu 60 g unt, ceapa tocata si la urma se pune 1/2 lingura faina, putina supa, vinul, sare si piper si se fierbe 10 minute. Se face omleta, se pune soteul in mijloc (in lung) si se ruleaza pe un platou oval.

15. Omleta ca la Rasnov (cu garnitura de tocanita de pui cu ciuperci)

Ingrediente: 9 oua, 800 g pui, 1 lingurita boia, 3 cepe, 3 linguri smantana, 150 g unt, sare, 15 g faina, 250 g bureti, 3/4 pahar supa.
Mod de preparare: Ceapa tocata se soteaza in unt si pe parcurs se pune boiaua, faina, supa si 2 linguri smantana. Carnea de pui si ciupercile se fierb, se taie bucatele, se amesteca cu sosul si se mai fierb 2 minute. Se face omleta cu ouale, sare si 1 lingura de smantana, se pune compozitia pe ea in mijloc (in lung) si se aseaza pe un platou oval.

16. Omleta aromata (cu garnitura de ficat de pasare)  

Ingrediente: 9 oua, 500 g ficat de pasare sau de gisca, 3/4 pahar vin rosu, sare, pi­per, 1 lingura smantana, 30 g faina, 150 g unt, 4 g mirodenii de carnati.
Mod de preparare: Ficatul se pune intr-un vas cu capac si se inabuse cu 60 g unt, sare, piper, mirodeniile si 3 linguri apa. Cand este gata ficatul, se scoate si in vasul in care a fost inabusit se pune 30 g faina si vin rosu si se fierbe 3 minute. Ficatul se taie felii si se tine la cald. Se prepara omleta din oua, sare si smantana, se pune ficatul amestecat cu sosul, se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.

17. Omleta cu sparanghel si napi

Ingrediente: 9 oua, 500 g varfuri de sparanghel, 100 g unt, 4 linguri smantana, sare, 400 g napi, 15 g faina.
Mod de preparare: Se fierbe sparanghelul taiat bucati de 3 cm impreuna cu napii taiati cuburi mici. Dupa ce a fiert 15 minute, se strecoara, si se fierbe 2 minute cu 3 linguri smantana, 15 g faina si sare. Se prepara omleta din 9 oua, cu 1 lingura smantana si sare si pe ea se aseaza in mijloc compozitia care se ruleaza pe un platou oval.

18. Omleta Stroganof (cu garnitura de tocanita din carne ce vita cu castraveti murati)

Ingrediente: 9 oua, 500 came de vaca, 3 cepe, 1,5 linguri bulion pasta, 3/4 pahar vin, 300 g castraveti murati, sare, piper, 15 g faina, 1 legatura marar, 1 lingura smantana.
Mod de preparare: Carnea se taie bucati lunguiete si se face din ea o tocanita cu ceapa, faina, bulion, piper, castraveti taiati julien, vin, apa si la urma mararul tocat. Se face omleta din 9 oua, sare si 1 lingura smantana. Se aseaza tocanita in mijlocul omletei (in lung), se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.

19. Omleta cu salata verde cu garnitura de salata, cu costita si ceapa

Ingrediente: 12 oua, 800 g salata verde (laptuca), 150 g costita afumata, 6 fire ceapa verde, 100 g unt, 3 linguri smantana, sare, piper, 15 g faina.
Mod de preparare: Salata se spala bine si se pune la fiert 6 minute in apa clocotita cu sare. Se scurge de apa si se aseaza intr-o cratita cu ceapa verde taiata ma­runt, costita taiata felii subtiri sotata, putina supa, 30 g unt si 15 g faina. Se fierbe pana lichidul a scazut, apoi se pun 2 linguri smantana si piper pisat si se mai fierbe 5 minute. Se prepara omleta din 12 oua, sare si 1 lingura smantana si in mijlocul ei (in lung) se pune salata, se ruleaza si se aseaza pe un platou oval cu putin sos de friptura.

20. Omleta vanatoreasca (cu garnitura de tocanita de bureti, cu carne de iepure sau caprioara)

Ingrediente: 9 oua, 500 g bureti, 500 carne de iepure sau caprioara, 150 g unt, 5 linguri smantana, piper, sare, cimbru, 50 g faina, 3 legaturi marar, 1 ceapa, 1,5 pahare supa, 3/4 pahar vin, 3/4 pahar lapte.
Mod de preparare: Buretii se spala bine, se taie felii si se soteaza cu 80 g unt, ceapa to­cata, faina, mararul tocat, 3 linguri smantana, sare, piper si putin lapte. Carnea se frige inabusita cu sare, cimbru si piper. Cand este gata, se taie julien si se amesteca cu buretii. In tava in care a fost fripta carnea (din fond) se face un sos cu putina faina, supa si vin. Se prepara omleta din 9 oua, sare si 1 lingura smantana si se umple cu compozitia de mai sus, se ruleaza si se aseaza pe un platou oval.