Chifteluțe de dovlecel cu cașcaval
Într-o vreme, din comoditate, în loc de conopidă pané, obișnuiam să fac niște chifteluțe din conopidă cu cașcaval, fiindcă pe alea nu trebuia să le prăjesc pe 15 părți, așa cum trebuia prăjită conopida, dacă o făceam pané. Ei bine, nu demult am văzut pe blogul Nicoletei o rețetă asemănătoare, de data aceasta cu dovlecel, și mi-am spus că-i musai s-o încerc și eu. Au ieșit niște chifteluțe delicioase, perfecte pentru cei care, la fel ca mine, s-au săturat de atâtea mâncăruri pe bază de carne.
• un dovlecel mai mare sau 2 mai micuți;
• 150 g cașcaval;
• 2 fire de ceapă verde;
• un ou sau două;
• vreo 3 linguri de făină;
• pătrunjel și mărar;
• pesmet;
• sare, piper;
• ulei pentru prăjit.
Dovlecelul se curăță de coajă, se spală bine și se taie în două pe lungime, după care se dă pe răzătoarea mare. Dacă este mai bătrân și are semințe mari, se scobește de miez cu ajutorul unei lingurițe, înainte de-a fi ras.
Înainte de-a se adăuga și restul ingredientelor, dovlecelul ras se sărează un pic și se lasă să stea câteva minute, ca să elimine excesul de lichid, după care se stoarce bine și se pune într-un alt castron.
Peste dovlecel se adaugă cașcavalul ras, ceapa verde și verdeața tocate mărunt și oul, după care se amestecă bine.
Apoi se adaugă făină și se amestecă până se obține un amestec omogen, după care se potrivește de sare și piper. Dacă dovlecelul n-a fost scurs suficient de bine, s-ar putea să trebuiască să mai adăugați o lingură sau două de făină. Ideea este să obțineți o compoziție care să poată fi modelată.
Din compoziția rezultată se formează chifteluțele, cam de mărimea unor bomboane Raffaelo, nu mai mari, ca să se coacă bine la interior. Se dau prin pesmet, apoi se rostogolesc între palme până devin rotunde. Odată modelate, chiftelele se așează pe o farfurie și doar când sunt toate gata începeți să le prăjiți.
Se prăjesc pe ambele părți până se rumenesc, după care se scot într-un castron în care ați așezat în prealabil niște șervețele care să absoarbă excesul de ulei.
Poftă bună!
