ID de editor pub-1829796509104555 Cod de client 2100719415

"Vin fiert"


 
Ce bun e in serile friguroase! De cand a dat frigul imi fierb in fiecare seara cate o cana, fierb vin rosu fiindca e bun la cei cu tensiunea mica. Dar se poate fierbe si vin alb. Nu conteaza cum e vinul, sec sau dulce, nici calitatea lui foarte mult, puteti folosi un vin ieftin, varsat. Teoretic, ar merge un vin fructat, gen Merlot, dar eu n-am prea simtit diferenta orice vin am fiert
Condimentele care se adauga in vin le puteti gasi si in magazine. Am pus o poza cu ce am folosit eu pana acum: in stanga e un condiment de la magazinul de ceaiuri Demmers Teehaus (13 lei pachetul de 100gr) si in dreapta unul de la Fuchs, il gasiti in orice magazin la raionul condimente, nu e scump (cam 2-3 lei pachetul pentru 1.5 l vin).



Ingrediente pentru Vin fiert
1 sticla 750 ml vin rosu sau alb
3 linguri zahar
3 mere mici
1 portocala
Condimente vin fiert
10 cuisoare
10 boabe piper negru
2 boabe nucsoara
3 boabe cardamom
1 steluta anason
1/2 lingurita coriandru
1 baton scortisoara de 10 cm
Portii: 3 cani
Preparare
  1. Pregatiti amestecul de condimente pentru vin sau folositi un amestec gata cumparat.
  2. Am scos cotorul de la mere pentru a le felia mai usor, folosind instrumentul special pentru acest lucru. Taiati merele si portocala felii.
  3. Am pus vinul cu zaharul intr-o oala cu fund gros si am pus pe foc mediu sa se incalzeasca.
  4. Am pus si condimentele intr-o tigaie si le-am incalzit pe foc mediu pana am simtit mirosul lor. Nu trebuie prajite! Cum simtiti ca incep sa degaje miros le aruncati in vin.
  5. Lasati vinul cu arome sa se incalzesca pana vedeti pe marginea oalei ca se formeaza mici bule, cam 5 minute.
    * vinul nu trebuie sa fiarba in timpul prepararii, se va evapora alcoolul
  6. Adaugati feliile de fructe, puneti un capac si lasati alte 5 minute pe foc, dar cu capac de data asta sa nu se evapore tot alcoolul.
  7. Puneti in cani printr-o strecuratoare. Asezati in cani si cateva felii din fructele fierte. Decorati cu felii de portocala proaspete si batoane de scortisoara. Serviti fierbinte!
    * puteti adauga zahar in pahare daca nu e suficient de dulce; e mai bine asa, fiecare isi indulceste vinul dupa propriul gust!
    ** restul fructelor fierte in vin se manaca la sfarsit, sunt tare bune, nu le aruncati.